Exclusiv

Anca Pandrea a avut un weekend diferit, asta pentru că, pe 14 martie, a fost la cimitir, la mormântul lui Iurie Darie, însoțită de câțiva apropiați.

Îndrăgita actriță și-a dorit să împartă tort și șampanie apropiaților, pe 14 martie, când ar fi fost ziua lui Iurie Darie, marea ei dragoste. Anca Pandrea s-a aranjat pentru ziua aceasta, s-a machiat, rujat, și-a pus mărgele, ochelari de soare și a fost toată un zâmbet.

Actrița ne-a mărturisit în exclusivitate că starea ei de sănătate este bună, în ciuda faptului că este dependentă de aparatul de oxigen. Anca Pandrea se bucură de fiecare clipă din viață și sfătuiește pe toți să facă acest lucru, să râdă mult și să aibă energie bună.

Reporter: E o zi importantă pentru dumneavoastră și, iată, ați venit la mormântul lui Iurie Darie.

Anca Pandrea: Îi dăm viață lui Iurie Darie. Este 14 martie și astăzi s-a născut puiul meu, în 1929. Mâncăm tort și bem șampanie aici, și apoi acasă.

Reporter: Cine v-a ajutat cu pregătirea celor două torturi? Sunt cumpărate sau făcute în casă?

Anca Pandrea: Sunt făcute pe comandă.

Reporter: Ați făcut un efort să veniți la cimitir… Aveți aparatul de oxigen cu dumneavoastră.

Anca Pandrea: Sunt dependentă de oxigen, în permanență. Dar este cineva acolo, care se numește Iurie Darie, și Georgeta, măicuța mea, și mă susțin. Nu am făcut efort să vin, niciodată nu va fi un efort. Am venit cu dragoste. Dragostea adevărată… te duci cu ea peste tot, până în pânzele albele. Indiferent că ești bolnav, că nu ești bolnav. Nu am făcut niciun efort, m-am dus de drag. La noi dragostea va dura până când nu voi mai fi eu, apoi să preluați voi, să nu ne uitați.

Mă bucur pentru fiecare clipă a vieții pe care am avut-o și pe care o am în continuare. Mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul. Eu am râs, am vorbit, am dansat, numai pe sârmă n-am mers. Mă bucur de viață. Sfătuiesc pe toată lumea să se simtă bine! Să râdem, să mai mâncăm o felie de tort și o gură de șampanie, și să spunem „Doamne, suntem treji! Suntem normali, încă vedem”. Așa am fost întotdeauna.

Anca Pandrea este dependentă de aparatul de oxigenReporter: Starea generală a dumneavoastră pare că este bună. Sunteți cochetă, cum ne-ați obișnuit, machiată, rujată, mărgelele nu lipsesc de la gât.

Anca Pandrea: Sunt foarte bine! Nu se vede? Nu mi-a luat mult să mă pregătesc pentru că acum nu mai dau fond de ten. Arăt mult prea bine ca să-mi mai dau cu fond de ten (râde – n.r. ).

Reporter: Când l-ați visat ultima dată pe Iurie Darie?

Anca Pandrea: Dar eu nu-l visez pe Iura niciodată. O singură dată l-am visat, când a plecat.

Reporter: Cum arată o zi normală, acasă, pentru dumneavoastră?

Anca Pandrea: Nu fac într-o zi la fel ca cealaltă și de aceea nu mă plictisesc niciodată.

Reporter: Care e activitatea preferată acasă?

Anca Pandrea: Momentele în care vorbesc cu Iura sunt momentele preferate ale zilei respective.

Anca Pandrea: Mi-e dor de scenă, mi-e dor de scândura aia… scândura de scena parcă are cu totul altceva decât orice altă scândură. De putut pot să mai joc, dar problema oxigenului… e o problemă să stai cu firul. N-ai cum.

Reporter: Mergeți frecvent la controale, nu?

Anca Pandrea: Da. Am fost și acum două săptămâni. Sunt bine!

Anca Pandrea: Draga de ea, e cuminte. Mă pregătesc să o pieptăn, are peria ei.

Lasă un comentariu