Cătălin Scărlătescu a fost surprins recent într-o apariție rară alături de noua lui iubită, Elena Gogean, la un eveniment organizat de PRO TV. Juratul de la „MasterChef” și partenera sa au atras atenția prin discreția cu care își trăiesc relația, în condițiile în care cei doi apar destul de rar împreună în public.
Relația dintre Cătălin Scărlătescu și Elena Gogean ar fi început în vara anului 2025, după despărțirea chef-ului de actrița Doina Teodoru. Primele imagini cu cei doi împreună au fost realizate atunci pe litoralul românesc.
Deși relația lor a continuat și cei doi ar fi mers în mai multe vacanțe împreună, aparițiile publice au fost puține.
Cătălin Scărlătescu și Elena Gogean, împreună la evenimentul MasterChef
Recent, chef-ul a participat la un eveniment dedicat noului sezon „MasterChef”, care urmează să debuteze pe 7 septembrie 2026.
Cătălin Scărlătescu a venit însoțit de Elena Gogean, însă pe parcursul evenimentului nu a stat ( vezi ultimele știri pe oi.ro ) permanent lângă aceasta. Juratul s-a ocupat de fotografii, interviuri și discuții cu invitații prezenți.
La un moment dat, cei doi au fost surprinși unul lângă altul, iar apariția lor a atras atenția.
În aceleași imagini apare și Quique Dacosta, cunoscutul chef spaniol recompensat cu trei stele Michelin, considerat unul dintre cei mai apreciați bucătari ai momentului.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Elena Gogean are 28 de ani și este originară din Focșani. Aceasta ar profesa ca arhitect și ar activa și în mediul universitar, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.
Relația dintre Elena Gogean și Cătălin Scărlătescu a început la scurt timp după despărțirea acestuia de Doina Teodoru.
Chef-ul și actrița formaseră un cuplu timp de mai mulți ani și au apărut împreună inclusiv în emisiunea „America Express”, în 2023.
După separare, Cătălin Scărlătescu a preferat să fie mult mai discret în privința vieții sentimentale.
Apariția alături de Elena Gogean la evenimentul „MasterChef” confirmă însă că relația lor continuă, chiar dacă cei doi evită expunerea excesivă și preferă să își păstreze viața de cuplu departe de lumina reflectoarelor.










