Ziua fatidică a început fără nimic deosebit, conform declarațiilor soției arbitrului. Gheorghe Moldovan a sosit la casa familiei cu flori, a purtat o discuție cu Irina și copiii, apoi a scos arma și a amenințat că își va pune capăt zilelor.
Conform relatării Irinei, aceasta a încercat să îi smulgă arma soțului ei, luptându-se cu el de mai multe ori. Bărbatul a tras două focuri în direcția mașinii, iar în urma unei noi încercări de a fi oprit, s-a împușcat. Întreaga scenă s-a desfășurat sub privirile copiilor.
„Pe 28 septembrie, ziua tragediei, Gheorghe a intrat în curte, deși nu avea voie. A venit cu două buchete de flori, iar tatăl meu îl observase. A crezut că poate a venit să-și ceară iertare sau să se împace, nu știu. A zis bună dimineața, s-a întors și a plecat. Tatăl meu nu i-a spus nimic”, a povestit Irina.
„El a intrat în curte, iar copiii au ieșit afară să-l întâmpine, l-au îmbrățișat, discutau. ( descoperă noutățile pe oi.ro ) Eu am ieșit și nu aveam nicio idee despre ce urma să se întâmple. Chiar zâmbeam și vorbeam cu el. Mi-a adus flori și l-am întrebat: „Cu ce ocazie mi-ai adus flori?” Iar el a spus: „Pentru tine”, a fost răspunsul său.
Apoi i-a dat fetiței telefonul său, iar eu am întrebat: „De ce i-ai dat telefonul? Vrei să-ți cumperi poate un model mai nou?” Am perceput totul ca pe o glumă. Nici nu m-am gândit la ce ar putea urma.
L-am întrebat apoi despre tricoul pe care îl purta, pe care era inscripționat „Divorțul ucide, femeia omoară”. L-am întrebat: „Vrei să te duci undeva, la vreun miting? Ai ceva în plan?” Atunci, am încercat să mă întorc în casă să-mi iau geanta sau telefonul și el a strigat: „Stai!”, și-a amintit tânăra.
Irina a relatat cum s-a desfășurat tragedia sub ochii ei și ai copiilor. A încercat să-l oprească pe soțul său până în ultima clipă, dar, din păcate, a fost prea târziu.
„M-am oprit, m-am întors și l-am văzut cum scoate arma. O ținea la brâu, a scos-o și a pus-o la cap. M-am năpustit asupra lui ca să-l opresc, am dovezi video care pot arăta acest lucru, pentru că nu am vrut să se întâmple asta. Mi-am pus chiar viața în pericol pentru a-l opri. M-am străduit până în ultima secundă să-l împiedic să facă asta.
După ce am sărit asupra lui, el a tras în mașină de două ori, cred că a vrut să mă sperie, să înțeleg că e periculos.
Dar eu am continuat să mă lupt cu el, am reușit să îi iau arma de la cap. Apoi a pus-o din nou la tâmplă. Așa a fost și a doua oară, iar când a realizat că pierde controlul, s-a împușcat. În acel moment eram complet șocată, tremuram, eram speriată. Fetițele stăteau pe prag și observau întreaga scenă.
În momentul în care s-a întâmplat asta, am lăsat totul și am alergat repede în casă să sun la 112. M-am gândit: „Poate, nu știu, poate îl salvează. Fiecare secundă contează.”
Copiii s-au dus toți lângă el și plângeau. Toți au început să plângă și era o imagine… foarte, foarte terifiantă. Copiii se uitau la asemenea scene. Atunci tatăl meu s-a apropiat, a luat fetele repede și le-a dus în casă, încercând să le liniștească. Ambulanța a sosit, dar, din păcate, au spus că nu mai pot face nimic, că totul s-a sfârșit. Eu refuzam să cred, refuzam să accept că s-a întâmplat cu adevărat. Nu puteam să accept.”
