TATĂL VALENTINEI A RĂBUFNIT ȘI ÎL AMENINȚĂ PE VLAD: „NU STAU DE VORBĂ CU EL, ÎL 0M0R!”

Tatăl Valentinei, tânăra găsită fără viață, a făcut declarații dure la adresa lui Vlad, principalul suspect în acest caz. Bărbatul, care spune că a fost ultimul membru al familiei care și-a văzut fiica în viață, mărturisește că durerea l-a copleșit și că nu știe cum ar reacționa dacă l-ar întâlni pe suspect.

„Nu stau de vorbă cu el, îl omor. Același lucru i-l fac ce i-a făcut el fetei mele, același lucru îi fac și eu. Dacă mi l-ar aduce în față. Ferească Dumnezeu să-l întâlnesc”, a declarat tatăl Valentinei.

Bărbatul susține, de asemenea, că mama lui Vlad și-ar fi protejat fiul și ridică mai multe semne de întrebare în legătură cu comportamentul acesteia.

„Vreo 5 minute, 3-4-5 minute a intrat în curte. Când eu am chemat-o afară, când i-am cerut numărul lui de telefon, a intrat în curte și după aceea s-a reîntors. El era deja plecat, dar maică-sa, maică-sa l-a acoperit”, a afirmat acesta.

Mai multe bunuri ale Valentinei ar fi dispărut

Tatăl tinerei susține că, după tragedie, ar fi constatat dispariția mai multor bunuri ale fiicei sale. Printre acestea s-ar număra actele, bani, bijuterii și telefonul mobil.

Bărbatul bănuiește că telefonul Valentinei ar fi putut ajunge la Vlad și se întreabă dacă dispozitivul a fost localizat de autorități.

„I s-au furat actele, i s-au furat banii, i s-a furat aurul, i s-a furat telefonul”, a declarat tatăl victimei.

Familia spune că nu mai știe nici ce s-a întâmplat cu animalul de companie al celor doi. Potrivit mamei Valentinei, tânăra ar fi primit 600 de euro pentru a se despărți de Vlad și pentru a pleca. Nici despre acești bani nu se mai știe nimic.

„Ea avea un telefon, care e un telefon scump, care se poate localiza. Nu știu de ce nu se localizează acel telefon”, a mai spus tatăl Valentinei.

Ce știa tatăl Valentinei despre relația fiicei sale

Bărbatul susține că fiica lui nu i-ar fi povestit prea multe despre problemele din relația cu Vlad. Atunci când ar fi întrebat-o dacă iubitul ei o lovește, Valentina ar fi minimalizat situația și i-ar fi spus că acesta i-ar fi dat o singură palmă, pe fondul geloziei.

Tatăl tinerei afirmă că nu cunoștea amploarea problemelor dintre cei doi și că Valentina evita să discute cu el despre acest subiect.

Activitate suspectă pe contul Valentinei după moartea acesteia

Un alt element care ridică semne de întrebare este o repostare apărută pe contul de TikTok al Valentinei pe 21 septembrie, într-un moment în care tânăra ar fi fost deja decedată. Imaginile prezentau un câine, iar suspiciunea este că cineva ar fi folosit telefonul victimei.

Există ipoteza că activitatea de pe cont ar fi putut avea scopul de a crea impresia că Valentina era încă în viață. În aceeași perioadă, tatăl ei spune că nu reușea să ia legătura cu ea. Un apropiat a susținut că Vlad ar fi cunoscut parolele telefonului tinerei.

Tatăl Valentinei ridică semne de întrebare în privința mamei lui Vlad

Tatăl victimei susține că, după ce a observat că fiica lui nu mai avea datele mobile active, ar fi încercat să obțină numărul de telefon al lui Vlad de la mama acestuia. Femeia ar fi refuzat să i-l ofere.

Bărbatul vrea să afle și ce s-ar fi întâmplat în cele aproximativ cinci minute în care mama suspectului ar fi intrat în curte înainte de a reveni.

„Această femeie minte foarte mult, pentru că eu am venit, i-am cerut numărul de telefon al lui, pentru că nu mai avea activate datele, putea să îmi dea numărul de telefon, nu a vrut să mi-l dea”, a declarat tatăl Valentinei.

Acesta se întreabă dacă telefonul femeii a fost verificat pentru a se stabili pe cine ar fi contactat în acel interval.

Tatăl tinerei crede că Valentina a încercat să se apere

Potrivit informațiilor prezentate în acest caz, pe trupul Valentinei au fost identificate traumatisme la nivelul capului, coaste fracturate și echimoze. Una dintre loviturile la cap ar fi provocat decesul.

Tatăl victimei spune că a observat că fiica sa avea unghiile rupte și bănuiește că aceasta ar fi încercat să se apere.

„Am văzut că fata mea avea unghiile rupte, cred că s-au bătut, a ținut de el, probabil, să nu mai dea în ea. (…) Mama lui nu avea cum să nu audă”, a spus bărbatul.

Ce planuri avea Valentina înainte de tragedie

Una dintre prietenele Valentinei a povestit că tânăra avea numeroase planuri pentru perioada următoare. Își dorea să urmeze cursuri și să înceapă o afacere.

Prietena sa spune că Valentina își dorea, înainte de toate, să iubească și să fie iubită și spera să își construiască o viață nouă. Cele două urmau să se întâlnească pentru a discuta despre un curs care ar fi putut să o ajute pe Valentina să își înceapă propria activitate.

Femeia mărturisește că vestea morții prietenei sale a șocat-o și regretă că nu a reușit să discute cu ea mai devreme despre relația pe care o avea. Ancheta urmează să stabilească împrejurările exacte ale tragediei și eventualele responsabilități ale persoanelor implicate.

Vlad Bălțățeanu, preluat de poliție la Otopeni. DETALIUL care a atras atenția: bărbatul de 30 de ani a…

CUTREMURĂTOR! Soția arbitrului Gheorghe Moldovan și COȘMARUL trăit: „Mi-a dat flori și după s-a împ…”

CE A AFLAT Marco Rubio despre situația din Rusia. Informații despre FEMEIA care a mvrit de ciumă

ATENȚIE! Rezervările pentru zborurile internaționale TAROM, afectate de…

Iubitul Valentinei, tânăra găsită într-o valiză în râul Olt, A FOST ADUS în țară. Bărbatul va fi…

Vești bune! Statul oferă peste 3000 de lei, în fiecare lună…

„Eram un puști cu blugii rupți și aveam plete.” În tinerețe, Luca Niculescu a…

Ș0C! Marius Lulea, unul dintre fondatorii AUR, nu mai…

„Ziua judecății a sosit, în sfârșit!” ORDINUL dat de Trump: să fie executat…

Te pregătești să iei un CREDIT? Ce devine OBLIGATORIU pentru tine

CE AVEA Cristela Georgescu în mână la intrarea în DIICOT. Detaliul care nu a trecut neobservat

AT@CURI cu drone în Marea Neagră! Două nave lovite, una s-a scufundat. 18 marinari au fost…

Cristela Georgescu, AUDIATĂ la DIICOT pentru…

ALERTĂ la Marea Neagră! Războiul, tot mai aproape de Bu…

„Schimbăm Tanda pe Manda”. Diana Șoșoacă INTERVINE și…

BREAKING! Soţia fostului preşedinte venezuelean Nicolas Maduro a…

Lasă un comentariu