Nicușor Dan a promulgat legea integrității! Ce se întâmplă cu Dominic Fritz

Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, Legea integrității, act normativ care cuprinde și așa-numitul „amendament Fritz”. Potrivit comunicatului oficial, șeful statului a semnat decretul de promulgare fără să solicite Parlamentului reexaminarea legii.

„Am promulgat astăzi Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care mi-a fost transmisă de către Parlamentul României. Îmi mențin în continuare argumentele din sesizarea de neconstituționalitate pe care am înaintat-o Curții Constituționale.

Într-un alt context, în care nu ar fi existat riscul pierderii banilor din PNRR din cauza neadoptării acestei legi și ar fi existat timpul necesar pentru dezbatere, aș fi retrimis proiectul în Parlament pentru reexaminare.

Nu ne permitem să nu accesăm aceste fonduri și nici nu pot accepta o nouă lovitură adusă credibilității României în plan extern.

Cer Parlamentului ca, în sesiunea de toamnă, să reia și să aprofundeze discuțiile asupra acestei legi.

Integritatea este un subiect mult prea important pentru societate și trebuie transpus într-o lege aflată dincolo de orice suspiciuni și interpretări.”, a transmis Nicușor Dan, potrivit Administrației Prezidențiale

Lasă un comentariu