Un bărbat a sfârșit tragic în Buzău, după ce s-ar fi e…

Un bărbat de 36 de ani și-a pierdut viața miercuri, după ce s-ar fi electrocutat la locul de muncă.

Tragedia a avut loc în timpul unor lucrări de întreținere tehnică la linia de contact, pe calea ferată, se arată într-un mesaj postat de SRCF Galaţi pe Facebook.

Autoritățile au fost sesizate miercuri dimineață, 16 septembrie, în jurul orei 10:30, cu privire la un tragic incident în timpul unor lucrări de întreținere tehnică la linia de contact, pe calea ferată, în localitatea Zoiţa din judeţul Buzău.

Potrivit autorităților, un bărbat în vârstă de 36 de ani s-ar fi electrocutat în timpul lucrărilor, iar la fața locului a ajuns de urgență un echipaj SMURD, care a efectuat manevrele de resuscitare.

Din păcate, echipajele medicale au declarat în cele din urmă decesul.

„Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani care s-ar fi electrocutat. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit la faţa locului cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, fiind prezente alte două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Au fost efectuate manevre de resuscitare, în cele din urmă a fost declarat decesul”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vlăduţ Pârvu, pentru Agerpres.

În urma tragediei, circulația trenurilor a fost suspendată temporar pe Magistrala 500, în zona haltei de mişcare Zoiţa. A fost reluată ulterior, începând cu ora 13:00.

Lasă un comentariu