
Ionela și-a încheiat socotelile cu viața și a lăsat în urmă o familie îndurerată, care acum o plânge cu lacrimi amare.
UPDATE În urma tragediei, mai multe mesaje de adio au fost postate în mediul online.
„Dacă știam că pe 29 aprilie va fi ultima dată când îți văd ochii nu te-aș mai fi lăsat să pleci de la mine.
Dacă știam acum câteva zile când mi-ai scris cât de tare suferi…
Îmi pare rău ca n-am putut să fac mai mult, să te înțeleg mai mult, să te sprijin mai mult… dar e târziu pentru părerile de rău.
În sufletul meu o să rămâi un om cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Drum lin către îngeri, suflet drag!”, a scris o prietenă.
ȘTIRE INIȚIALĂ
O familie din Argeș a fost lovită de o tragedie cumplită. Ionela Narcisa, tânăra mamă a două fetițe și soție, și-a pus capăt zilelor. Apropiații spun că tânăra se lupta de ceva timp cu probleme care o măcinau.
Cei care o cunoșteau bănuiesc că în spatele gestului extrem de se afla o depresie postnatală cumplită, scrie Ziarul Argeșul.
Ionela era mama a două fetiței. Cea mare are deja vârsta necesară pentru a merge la școală, dar cea mică a venit pe lume cu mai puțin de un an în urmă.
Pe lângă depresia postnatală, surse apropiate de Ionela vorbesc și despre tensiuni în familie, mai exact în relația cu partenerul de viață. În ciuda neînțelegerilor, Ionela se întorcea mereu acasă de dragul fetițelor, mai scrie publicația citată.
Moartea tinerei mame i-a îndoliat pe apropiați. În mediul online au fost postate mai multe mesaje de adio.
„Nu știu dacă există cuvinte potrivite pentru asta. E ciudat cum oamenii se îndepărtează în timp, dar unele legături nu dispar niciodată cu adevărat. Deși timpul și viața ne-au dus pe drumuri diferite, penrru mine ai rămas aceeași persoană, un om bun cu suflet cald care, atunci când eram mai mică, încerca să mă protejeze ca pe propria soră. Îmi pare rău că ai dus atâtea singură.
Sper să fi găsit liniștea pe care nu ai avut-o aici… Drum lin, Ionela Narcisa”, este mesajul postat de o prietenă.
Trupul Ionelei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, iar autoritățile urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Dacă aveți nevoie de ajutor, puteți apela gratuit numărul 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.
Pentru urgențe imediate, apelați serviciul unic de urgență 112.










